New day, new moon, new school

Dupa ce se ratacise de-a binelea prin toata acea Londra- un oras infernal, dupa parerea ei- ajunsese in sfarsit la gara. Se perindase multa vreme pe peroane, sub privirile deloc prietenoase ale paznicilor, mai ales din pricina lui Nisto, lupul alb care o insotea (doar asa spunea in scrisoare: sa aduca un animal). Din fericire, zari cativa oameni in pelerine trecand printr-o bariera dintre peroane si disparand in mod misterios. Ghici repede ca era ceva necurat la mijloc si incerca si ea, aproape cazand pe burta cand caruciorul patrunse pe peronul 9 si 3/4. Facu ochii mari, privind in jur nespus de mirata. Era exact ca pe Aleea Diagon, doar ca aici erau cu mult mai multi elevi. Multi chiar de-o varsta cu ea. Mai era o jumatate de ora pana pleca trenul, asa ca nu se grabi, privindu-i pe fiecare in parte. Majoritatea celor din anul intai erau insotiti de parinti sau de prieteni mai mari, care le dadeau fel de fel de sfaturi. Ea insa era singura si gandul acesta o panica pentru moment.

ooc: poate continua cine vrea:D

Leyrani se pierduse cu totul. Cand isi cumparase cele trebuincioase,o facuse in graba si disparuse cat putuse de repede din acea aglomeratie cu care nu era obisnuita. Acum, insa, situatia se schimbase. Era nevoita sa astepte si sa se lase condusa catre un loc de care abia daca auzise. Strangea in maini biletul, cercetand multimea cu ochii plini de nesiguranta.
In cele din urma, dupa ce fu imbrancita de un grup mult prea vesel, isi gasi un loc mai retras si se sprijini de carucior, facandu-si de lucru cu niste dropsuri. Cu toate astea, nu-i scapa faptul ca tanara de langa ea era tot eleva, doar ca din anii mai mari. Murea de curiozitate s-o innebuneasca cu intrebari, dar, cum nu parea vesela, se abtinu. Nu stia cum mergeau inca treburile cu cei din lumea magiei. Asa ca puse prima intrebare care-i veni in minte, in ciuda stupizeniei care rasuna si in propria ei minte.
-Vrei? zise, intinzandu-i punga cu bomboane strainei
Lupul alb care o insotea ofta si clatina din cap,ca si cum stapana lui ar fi fost un caz pierdut

Deja obtinuse mult mai mult decat isi propusese, spre marea surpindere a animalului, dar si a ei. La inceput ii paruse una dintre acele persoane care o luau la zor si de care de obicei fugea singura. Nu putea spune ca avusese ocazia sa cunoasca prea multi oameni, fie ei vrajitori sau nu, si in ochii ei toti erau oarecum instabili si imprevizibili.
-Leyrani, se prezenta la randul sau.
O vreme se concentra pe bomboane- poate si din cauza ca gustul cactusului nu ii era pe plac- apoi o privi, cautand sa para cat mai matura.
-Esti din anii mai mari? intreba, caci auzise ca si unii profesori calatoreau cu trenul